Clubul Bloggerilor Liberali - Comunicat

Clubul Bloggerilor Liberali este un actor al societăţii civile, alcătuit din persoane cu valori liberale şi de dreapta (liberal-conservatoare, naţional-liberale, libertariene, creştin-democrate). Deşi de la înfiinţare Clubul Bloggerilor Liberali a fost aproape de PNL şi a încercat să ajute la coerentizarea doctrinară a partidului, am refuzat înregimentarea organizaţiei noastre în partid, precum şi înglobarea noastră în strategiile de campanie electorală ale PNL şi ale USL. Am preferat să avem propriile campanii civice si politice. 

De asemenea, Clubul Bloggerilor Liberali nu şi-a suspendat niciun moment dreptul la opinie şi dreptul de a fi critici cu politicile Partidului Naţional Liberal. Am refuzat neliberala suspendare a libertăţii de expresie "măcar până la alegeri" sau pornind de la ideea, deloc aplicabilă în politică (domeniu de interes public), cum că "rufele murdare se spală în familie".

Ca atare, a fost inevitabilă separarea noastră de acei bloggeri care şi-au suspendat valorile liberale şi simţul critic, pentru a servi interesele electorale ale Uniunii Social Liberale. Aceştia au înfiinţat Clubul Bloggerilor PNL.

Separarea a fost motivată de:

1. Faptul că ei au confundat valorile naţional-liberale cu interesele meschine de partid.
2. Servilismul lor faţă de interesele politice şi electorale ale unor politicieni din PNL şi din USL.
3. Stilul lipsit de eleganţă şi decenţă de a polemiza cu adversarii politici.
4. Transformarea lor în simpli comunicatori ai mesajelor liderilor din PNL. Adică "postaci".
5. Faptul că au refuzat să îşi facă publică declaraţia de interese, încercând să lase impresia că un blogger liberal ar trebui să fie în mod necesar un "soldat credincios şi disciplinat al partidului".

Pentru noi a fi blogger presupune a îţi asuma, voluntar, deontologia jurnalistică, obligaţia de a comunica onest o informaţie şi un punct de vedere, fără intenţia de a deturna mesajul, de a manipula cititorul. Suntem utili României, online-ului românesc şi liberalismului românesc doar dacă ne vom apăra şi respecta libertatea de expresie şi spiritul critic. În momentul în care alegem să facem "postăceală" în mediul online, în interesul politic imediat al unor personaje, ale unui partid sau unei alianţe, automat nu am mai avea cum să ne numim "liberali". De aceea felicităm pe colegii care ne-au părăsit pentru că nu au pus termenul "liberal" în denumirea clubului lor şi afirmăm oficial separarea de aceştia.

Clubul Bloggerilor Liberali se conturează ca organizaţie non-guvernamentală şi va deveni tot mai activ după alegerile din 9 decembrie, pentru construirea unui discurs public liberal şi de dreapta.  Clubul Bloggerilor Liberali își exprimă intenția de a se asocia și cu alte ONG-uri care susțin aceleași valori.  

Invităm cu drag Partidul Naţional-Liberal (ca şi alte partide de centru-dreapta) să ne fie parteneri de dialog, dar refuzăm subordonarea noastră şi suspendarea libertăţii noastre de expresie critică faţă de orice partid sau interes politic.

Bloggerii liberali sunt tineri, nesupuşi şi nu acceptă
 deasupra decât pe Dumnezeu si Regele. Păcat că liberalii, deşi îşi cântă astfel imnul, nu sunt toţi la fel. 

Clubul Bloggerilor Liberali in presa franceza - despre revenirea la Monarhie

“2013 ar putea fi anul revenirii MONARHIEI în România”, un articol de Romain Le Jeune. 
"Entre eux, ils se font appeler le club des « blogueurs libéraux ». Téléphone portable a portée de main, ils restent constamment connectes. D’ailleurs la visite d’un journaliste français, invite a cette table par une relation commune, se retrouve instantanément sur internet. La présence d’un interlocuteur international est une bonne opportunité d’exercer leurs capacités d’argumentation. « Ensemble sous le même étendard royal, derrière le même intérêt national, c’est ainsi que la Roumanie deviendra un pays fort et respecte », assène Dan, un solide gaillard, à l’autre bout de la table. Qui après une bouchée, ajoute : « L’avantage d’un roi, c’est qu’il n’a qu’un pouvoir symbolique, pas politique. C’est un exemple moral pour le peuple. »"


Chestionarul lui Dan Patrascu Baba

Prietenul nostru Dan Patrascu Baba a gasit o metoda foarte eficienta de a alege candidatul pe care sa-l voteze. E, de asemenea, o metoda originala de a te implica in campania electorala, fara sa promovezi ca un taliban pe oricine. Dan a facut un chestionar cu problemele care i se par cele mai importante, pe care le trimite candidatilor. Are deja si primele raspunsuri de la un candidat care nu a refuzat sa intre in acest joc cat se poate de serios.  E vorba de doctorul Horia Cristian, candidat USL pentru Camera Deputatilor, colegiul 1, Timisoara. Nu stim daca Dan este multumit de raspunsurile primite, insa cu siguranta promptitudinea cu care a raspuns Horia Cristian intrebarilor din chestionar e de apreciat.  

Aceasta postarea face parte din campania "Pentru un Parlament de calitate NU votam ca oile" 

Bogdan Duca despre Daniel Barbu


"Îl cunosc bine pe Daniel Barbu. Mi-a fost profesor, a fost coordonatorul tezei mele de dizertaţie de masterat, a fost îndrumătorul meu la doctorat.  Îi datorez foarte multe din punct de vedere intelectual, iar respectul meu faţă de domnia sa nu a fost ştirbit de nimic, nici măcar de asocierea prea strânsă dintre profesor şi un lider politic nedemocrat dar auto-intitulat "liberal".
Odată, întrebat într-o emisiune tv. care este modelul său în viaţă, profesorul Daniel Barbu a părut surprins de nefirescul unei astfel de întrebări. "Cum care? a răspuns el. Domnul nostru Iisus Hristos".  Ştiu că nu toţi ar fi de acord, dar mie îmi plac politicienii cu astfel de modele şi care ştiu să simtă creştineşte viaţa şi politicul. Daniel Barbu în Senatul României va fi... acasă. Senatul României are nevoie de Daniel Barbu şi de oameni asemenea lui. Foarte probabil în viitorul legislativ va trebui să ne mulţumim doar cu Daniel Barbu şi câţiva asemenea lui: politicieni decenţi, cultivaţi, capabili să gândească politica. Dar tot e mai bine decât deloc." - Bogdan Duca


Aceasta postare face parte din campania "Pentru un Parlament de calitate NU votam ca oile"


"Pentru un Parlament de calitate nu votam ca oile" - Il sustinem pe Cristian Bodea

Avand in vedere campania lansata de Clubul Bloggerilor Liberali acum 10 zile sub sloganul "Pentru un Parlament de calitate nu votam ca oile", va prezint
propunerea acestei saptamani pentru parlamentul urmator.

Cu ajutorul voturilor dumneavoastra, viitorul senator, d-l Cristian Bodea!!!

Pe Cristi Bodea l-am intalnit pentru prima data in urma aproape cu un an la Oradea. Am recunoscut imediat un om de calitate, un bun si placut partener de dialog, un tip uns cu toate “alifiile” politicii, avand in vedere experienta pe care a acumulat-o timp de 12 ani in “bransa”. Este membru al organizatiei PNL BIHOR inca din decembrie 2000 si tot din acel moment implicat in coordonarea tuturor campaniilor acestei organizatii.

Ca și ”ucenic” al deputatului, și mai apoi al senatorului Cornel Popa, a fost direct implicat în elaborarea de proiecte legislative, declarații politice și interpelări în favoarea BIHORULUI. Este familiarizat cu actiunile politice care tin de activitatea unui parlamentar.

Despre omul Cristian Bodea va pot spune ca este un familist convins, are 38 de ani, este căsătorit și are un copil de 6 ani.

Înainte de a intra în politică a activat timp de 8 ani ca jurnalist, ocupând de-a lungul acestor ani toate pozițiile posibile într-un ziar, de la reporter, până la redactor-șef. A terminat Facultatea de Stiinte Economice, Specializarea Marketing in anul 2005."  - Epistole pentru Zeus 




"Viata unui erou"


"Stii ca bunicul tau a fost un erou?", a intrebat-o aseara Marius Oprea pe prietena noastra, Ruxandra Corduneanu, dupa ce a citit cateva pagini din jurnalele acestuia de razboi si de inchisoare. Si cum niciun erou nu trebuie sa ramana necunoscut, in lunile ce urmeaza o sa va prezentam, in cadrul un proiect, cele mai importante momente din viata unui patriot - ALEXANDRU GALAFTION. Un luptator pe frontul de est si de vest, detinut politic la Aiud si la Canal. 

Continuam astfel seria actiunilor pe care Clubul Bloggerilor Liberali le-a desfasurat anul acesta cu istoricul Marius Oprea ("Relatari din Rapa Robilor" si "Cenaclul Mihaileanu") actiuni ce dorim sa ajute la recuperarea istoriei reale si la pastrarea vie a memoriei acestei natiuni.


"Pentru un Parlament de calitate nu votam ca oile" - Semnati pentru Gheorghe Piperea

Gheorghe Piperea e monarhist, e un om de dreapta, un liberal autentic, un excelent profesionist, presedinte al Asociatiei Romania Dreapta, membru al Comisiei pentru O Noua Constitutie a Fundatiei Horia Rusu. Pentru a candida in colegiul 16, sector 4, are mai intai nevoie de semnaturile celor care locuiesc in sector.  Va rugam sa mergeti sa semnati la intrarea in Parcul Tineretului, metrou Tineretului (Sincai). Pentru un Parlament de calitate! 



Campania "Pentru un Parlament de calitate nu votam ca oile"

Poate vi s-ar parea potrivit ca primii candidati pe care ii prezentam sa faca parte din PNL. Sunt, desigur, printre candidatii pe care o sa ii promovam, mai multi liberali. Insa ideea de la care vom porni campania noastra nu vizeaza doar un partid sau o alianta, o doctrina sau alta. Consideram ca nu orice candidat, parasutat pe o lista, merita sa ne reprezinte din cel mai important for al democratiei romanesti. 

In spiritul liberalismului, al principiilor si valorilor democratiei si al bunului simt, primii doi candidati pe care ii recomandam pentru a fi sustinuti si votati, daca cumva locuiti in Bucuresti, in colegiul 13, sau la Iasi, in colegiul 10, sunt Ionut Vulpescu (PSD/USL) si Razvan Constantinescu (PER). Ambii candideaza pentru Camera Deputatilor. Cu ambii ne-am intalnit si ne-au vorbit despre proiectele lor.  

Ionut Vulpescu  e un tanar teolog, doctor in filozofie, scriitor, cu o bogata experienta politica, secretar executiv al PSD, proaspat desemnat in Consiliul de conducere al Institutului Cultural Roman










Razvan Constantinescu e un om cu convingeri liberale, cu spirit civic, medic primar - medicina interna și gastroenterologie - sef de lucrari la Universitatea de Medicina si Farmacie "Grigore. T. Popa" din Iasi. Un tip ambitios care s-a luptat cu statul si l-a invins. 










Va invitam sa colaborati cu noi in gasirea unor candidati de calitate, pe care ii vom prezenta rand pe rand, indiferent din ce partid sau alianta fac parte, sau daca sunt independenti. Nu uitati, votul este uninominal, iar parlamentarii nu au mandat imperativ!  

Bogdan Duca despre cei doi candidati:  

- "Cunoscându-l pe Ionuţ Vulpescu a trebuit să accept că au şi pesediştii oameni votabili. La un antifesenist şi un om de dreapta ca mine, asta e chiar o revelaţie, zic eu.

Ionuţ nu este doar un politician, este un teolog. Deci este un om cu sensibilităţi morale şi intelectuale care nu pot decât să îmbogăţească fericit un discurs de stânga. Şi, tot datorită primei vocaţii, celei de teolog, este mult mai imunizat la ispitele periculoase ale socialismului. Poate chiar mai imun decât îşi închipuie el...

Cu Ionuţ,  Parlamentul României va fi mai bogat.  Iar în contextul în care deja mă trec fiorii când mă gândesc la cum va arăta viitorul Parlament, cred că  prezenţa lui Ionuţ în Camera Deputaţilor nu este doar de dorit ci... obligatorie pentru a mai putea salva câte ceva."

- "Pe Răzvan Constantinescu l-am întâlnit "faţă către faţă" o singură dată. Dar pe Facebook de multe ori. E moldovean, e liberal şi... chiar dacă va candida sub simbol ecologist la Iaşi, este un om de dreapta!

Medic excelent, moldovean simpatic şi microbist moderat, Răzvan Constantinescu m-a convins că mă pot "lăsa" pe mâna lui. Sper să îi convingă şi pe ieşenii din colegiul în care va candida."  





La Alba Iulia si la Arena Nationala.

Prezenti la ultimele evenimente. 1. Alaturi de Familia Regala la Alba Iulia, pe 15 octombrie, sarbatorind 90 de ani de la Incoronarea Regelui Ferdinand si a Reginei Maria. 2. La lansarea candidatilor USL, 17 octombrie.



Intalnire cu Ionut Vulpescu

O seara ce s-a prelungit pana dupa miezul noptii, intr-o companie extrem de placuta. Discutii despre Rege, monarhie, politica si politicieni, doctrine, alegeri, despre preotul Ioan Buga si "Calea Regelui", despre proiecte pentru o noua Constitutie. Invitat: Ionut Vulpescu, secretar executiv PSD, teolog si doctor in filozofie. 



Monarhie, nu republica!

Cativa membri ai Clubului Bloggerilor Liberali vor porni in lunile care urmeaza intr-o actiune nationala. Mai exact, vom pleca sa "colindam" tara pentru a cunoaste personal asociatii monarhiste, persoane care isi doresc reintoarcerea la Monarhie, pentru a stabili contacte directe si un calendar comun de actiuni in ceea ce priveste scopul nostru, schimbarea Constitutiei Romaniei. Toti cei care vor sa ni se alature sunt asteptati sa ne dea un semn.

Foto: debanat.ro


Relatari din Rapa Robilor (ziua a doua)

Elfy, din partea Clubului Bloggerilor Liberali, alaturi de Marius Oprea la Aiud: 


Dezvaluim trecute drame si orori... un pic mai mult, un pic mai adanc cu fiece ora... un nasture metalic, un cui, resturi textile si lemn. Lemnul putrezit al unor sicrie insiruite metodic pe-un delusor... (04 iulie, ora 12:52) 


Sunt patru pana acum. Intre ei, unul nu respecta profilul detinutului pe care se asteptau sa-l gaseasca aici. Este imbracat, sicriul lui este evident unul din comert, are "inventar", verigheta... Numai expertizele medico-legale vor putea sa ne spuna ceva concret, poate si sa-i identifice. (04 iulie, ora 13:15)














Alte fotografii (ora 13:01)








Relatari din Rapa Robilor (prima zi)

Elfy, reprezentand Clubul Bloggerilor Liberali, alaturi de Marius Oprea la Aiud:

Un sicriu a fost deja partial dezgropat. 
Se mai contureaza cateva in jurul lui... 
Il cautam pe Mircea Vulcanescu. 
Conform spuselor lui Marius Oprea, sursele istorice ar confirma alte cel putin 35 de cadavre/sicrie in acelasi loc. Rapa Robilor! Maine sapam... (02 iulie, ora 23:00)


Cum mijesc zorii, o ceata de puscariasi se apuca de treaba. Sapa. 
Pentru ca unii romani au ingropat candva adevarul... Ironic si crud parca, acum alti romani incearca sa-l dezgroape. (03 iulie, 09:01)


N-am mai curatat niciodata un sicriu. 
N-am mai curatat niciodata un sicriu scos din pamant dupa zeci de ani in care a ascuns in el un om... un secret... o crima... Imi spune Marius: "Nu-ti fie frica, nu-i deranjezi!" :( (03 iulie, 11:32)


Primele imaginii (03 iulie, ora 11:47)


















Ei il numesc "inventar". Noi l-am numi camasa.
Printr-o crapatura din primul sicriu au scos la iveala fibre. Cel ingropat aici era probabil invelit intr-un vestmant de in..(03 iulie, ora 12:20)




Clubul Bloggerilor Liberali la evenimente

Sambata si duminica, membrii Clubul Bloggerilor Liberali au participat la doua evenimente liberale de exceptie:

- Lansarea candidaturii lui Andrei Chiliman la primaria sectorului 1, sau Capitala Capitalei cum este ea numita de primarul liberal.
Bloggerii liberali l-au asigurat pe Andrei Chiliman de sustinere, la fel ca in campaniile precedente, si i-au acordat o diploma... "pentru primul politician liberal cu blog".

- "VeloParlamentari in tandem 2.0" - eveniment organizat de Alina Gorghiu si Asociatia "O sansa pentru viitor", care a imbinat sportul cu politica si bloggingul si la care au luat parte sute de participanti, personalitati politice si bloggeri.

Mars pentru demiterea lui Traian Basescu!

Data, ora si locul: Marti, 1 Mai 2012, Piata Victoriei, ora 11:00.

Traseul: Piata Victoriei – Piata Universitatii – Palatul Cotroceni

JOS BASESCU!

Daca ne cautati si nu stiti pe unde sa ne gasiti...

Iata cum ne-am petrecut ultima saptamana... Pe 27 martie in Piata Universitatii. 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu Tara.


Pe 28 martie la Cafeneaua Aromaroma. Intalnire intre monarhisti. Pregatire 10 Mai.


Pe 29 martie la PNL sector 2. "Liberalism si Masonerie". O intalnire cu Horia Nestorescu Balcesti.

 

Pe 31 martie, la Vila Lac 3. Flash-mob "In cautare de rapitori". "Rapitorii" nu erau acasa...

 

1 aprilie, la PNL sector 6. Mars anti-Poteras. "8 ani de mandat, niciun rezultat"

 

2 aprilie, la PNL Central. Discutii cu Horea Uioreanu - Cluj si Marcel Vela - Caras-Severin. Pregatire intalniri. 

 

My Blog List